Surse necanonice

Prin convenţie, aceste izvoare necanonice (târzii) despre viaţa lui Iisus sunt împărţite în surse păgâne (adică aparţinând unor autori greci, romani sau de orice altă provenienţă, minus evreiască sau creştină), surse iudaice şi surse creştine.

Pentru cei mai mulţi oameni este o surpriză să afle că sursele păgâne nu conţin nimic care să ne ajute să elucidăm ce a spus sau ce a făcut Iisus. Știm că misiunea lui Iisus a avut loc în anii 20 ai secolului I. Să presupunem că ne limităm cercetarea la secolul I - cei treizeci, sau treizeci şi ceva, de ani de viaţă ai lui Iisus şi următorii şaptezeci de ani. Care dintre sursele păgâne păstrate ne poate spune ceva despre el? Se pare că nu există nici măcar o singură sursă care să pomenească ceva despre Iisus. Aceasta nu înseamnă că nu există scrieri păgâne din secolul I. Dimpotrivă, avem numeroase exemple - scrieri ale unor istorici, experţi în religie, filozofi, poeţi, administratori publici şi oameni de ştiinţă; scrisori personale (sute); şi inscripţii puse în locuri publice. În nici una dintre aceste resurse extinse nu se discută despre nașterea, procesul sau moartea sa, nu avem reflecții asupra importanței sale sau păreri despre învățăturile sale. De fapt, numele său nu este menţionat deloc de sursele păgâne din secolul I.

Prima referire la Iisus într-o sursă păgână apare în anul 112 d.Chr, în scrierile unui guvernator dintr-o provincie romană, al cărui nume este Plinius cel Tânăr. Într-o scrisoare către împăratul roman Traian, Plinius arată că existau creştini în provincia sa şi că se întâlneau ilegal pentru a-l "venera pe Christos ca Dumnezeu". Asta e tot ce spune despre Iisus. Prin urmare, prima referire la Iisus într-o sursă păgână se face la optzeci de ani după moartea sa. 

Câţiva ani mai târziu, Iisus este menţionat de împăratul roman Tacitus, care afirmă următoarele lucruri despre el - că a trăit în Iudeea, unde a fost condamnat, ca delincvent, la moarte prin crucificare de guvernatorul roman Pontius Pilat (care a administrat Iudeea din anul 26 până în anul 30 d.Chr.), în timpul domniei împăratului Tiberius.

Dacă ne limităm căutarea la prima sută de ani după moartea lui Iisus, acestea sunt singurele referiri certe la el pe care le întâlnim în sursele păgâne. Dar nu ne ajută prea mult dacă vrem să aflăm ce a spus şi ce a făcut Iisus cu adevărat.

V-aţi putea aştepta ca în sursele iudaice necreştine din secolul I să se vorbească frecvent despre Iisus din moment ce, la urma urmelor, Iisus era evreu. Din nefericire, nu aflăm prea multe nici de aici. Nu există nici pe departe la fel de multe surse evreieşti din această perioadă pe cât există păgâne, desigur, dar tot s-au păstrat câteva, şi acestea includ scrierile filozofului evreu Philo din Alexandria şi ale istoricului evreu Flavius Iosifus. Philo nu îl menţionează niciodată pe Iisus; de fapt, nici o altă sursă evreiască din acea vreme nu îl menţionează, cu excepţia lui Iosifus. 

Iosifus este autorul unui număr de lucrări dintre care câteva s-au păstrat până azi, incluzând o istorie în douăzeci de volume a evreilor de la începuturi (de la Adam şi Eva) până în zilele sale (ale lui Iosifus), spre sfârşitul secolului I (el a încheiat această istorie în anul 93 d.Chr.). În această istorie, el discută despre un număr foarte mare de figuri evreieşti proeminente, inclusiv câteva din vremea sa (printre care şi câteva persoane numite Iisus). De asemenea, îl menţionează de două ori pe Iisus din Nazaret. Într-una din aceste referiri el vorbeşte despre un om pe care îl cheamă Iacob şi care este "fratele lui Iisus, cel numit Mesia". Doar atât spune despre el cu această ocazie. Însă în cealaltă referire, Iosifus dă informaţii mai multe: că Iisus era cunoscut drept autorul unor "fapte spectaculoase", că era urmat de mulţi evrei şi greci, că fusese dat pe mâna lui Pilat din Pont de conducătorii evrei, că fusese crucificat şi ca adepţii lui nu se împuţinaseră nici în vremea lui Iosifus. Din nefericire, Iosifus nu mai oferă şi alte informaţii despre viaţa lui Iisus.

De dragul obiectivității, vreau să notez că mai există alte câteva menționări necanonice ale Iisus făcute de către Lucian din Samosata, Mara Bar-Serapion, Suetonius sau Talmudul babilonian, pe care nu le mai înșiruiesc aici, deoarece, din dovezile existente, este clar că Iisus nu este un personaj fictiv, ci a existat în realitate. Vreau doar să aflu din punct de vedere istoric cât mai multe informații despre viața lui. Așadar să continuăm:

Din perioada de o sută de ani după moartea lui Iisus, cam asta este tot ce avem din surse necreştine. Aşa că dacă vrem să aflăm mai multe despre ce a spus şi ce a făcut Iisus, trebuie să acceptăm limitările surselor creştine.

Înainte de a ne ocupa de cele patru Evanghelii, oare ce alte surse creştine există în afara Noului Testament?

Cele mai importante sunt celelalte evanghelii, inclusiv acelea despre care deja am discutat, relatările destul de timpurii ale unor texte precum Evanghelia Copilăriei lui Iisus după Toma, Evanghelia după Petru, Evanghelia Coptă după Toma şi aşa mai departe. Şi când spun "destul" de timpurii, accentuez faptul că acestea au fost scrise la cel mult două sute de ani de la moartea lui Iisus. Nu sunt relatări contemporane şi nici măcar aproape de acea vreme. Ele au apărut la multe decenii, poate chiar la un secol sau mai mult după moartea lui Iisus. De asemenea, aceste relatări au un filon legendar - nu sunt tipul de relatări istorice de care am avea nevoie pentru a decide cum era Iisus cu adevărat sau pentru a stabili ce a spus şi ce a făcut el. Acest lucru este valabil şi pentru Evangheliile după Filip şi după Maria Magdalena, unde chiar se menţionează relaţia lui Iisus cu Maria Magdalena, dar care au fost lucrări de mai târziu, din secolele al II-lea sau al III-lea, nu relatări scrise în zilele lui Iisus (şi nici măcar aproape de ele) de oameni care au fost martori la evenimente din viaţa lui.

Istoricii care vor să clarifice aspecte ale vieţii lui Iisus sunt limitaţi în cea mai mare parte, prin natura acestor surse, la acelea care sunt incluse în canon, la care este posibil să se adauge câteva relatări necanonice, ca acelea ale Evangheliilor după Petru şi Toma. Am văzut în prima parte cum pot fi folosite chiar și aceste surse pentru a stabili ce a spus şi ce a făcut Iisus cu adevărat.

Este normal să ne întrebăm dacă nu cumva şi alte cărţi  ale Noului Testament ar putea fi folosite pentru a identifica fapte din viaţa lui Iisus. Până la urmă, Noul Testament conţine douăzeci şi şapte de cărţi şi numai patru sunt Evanghelii. Ce s-a întâmplat cu celelalte douăzeci şi trei?

Din nefericire, ele oferă foarte puţine informaţii despre viaţa lui Iisus, pentru că au fost scrise din alte motive şi despre alte subiecte. Referirile la ceea ce a făcut sau a spus Iisus sunt numai ocazionale, în scrierile lui Pavel, spre exemplu (sunt treisprezece scrisori ale lui Pavel în Noul Testament), care ne informează că Iisus a fost născut de o femeie (această informaţie nu este prea utilă, desigur, deoarece e dificil de imaginat o alternativă), a avut doisprezece discipoli şi câţiva fraţi (unul dintre ei era Iacob), a predicat poporului evreu, a iniţiat Cina cea de Taină, a fost arestat şi crucificat. 

Pavel chiar menţionează o parte din parabolele lui Iisus - una despre plătirea predicatorilor şi cealaltă despre porunca de a nu divorţa . În afara de aceasta, el nu spune multe despre viaţa şi învăţăturile lui Iisus. Iar ceilalţi autori ai Noului Testament spun şi mai puţine: ei aveau alte planuri şi nu aveau ca scop să ofere detalii despre viaţa lui Iisus.

Şi astfel, fie că ne place sau nu, fie că suntem creştini devotaţi sau nu, fie că suntem istorici, preoți, predicatori din ușă-n ușă, profesori de religie sau oameni obişnuiţi pe care îi interesează viaţa lui Iisus, oricare ar fi situaţia noastră şi convingerile pe care le avem, pentru a afla ce a spus şi ce a făcut Iisus, trebuie să ne limităm mai mult sau mai puţin la Evangheliile Noului Testament.

Dar chiar şi aceste relatări, aşa cum am văzut, nu sunt lipsite de probleme pentru istoricii pe care îi interesează să afle ce s-a întâmplat cu adevărat. Aceste Evanghelii nu sunt relatări istorice care povestesc numai ce s-a întâmplat. Evangheliile Noului Testament - chiar dacă ele sunt cele mai vechi şi mai complete relatări despre viaţa lui Iisus - au fost scrise de discipolii de mai târziu, nu de cei din vremea lui şi reflectă subiectivitatea celor ce narează.

Majoritatea oamenilor poate că nu realizează acest lucru, dar pornesc de la presupunerea că relatările lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan sunt povestiri corecte din punct de vedere istoric despre ceea ce a spus şi a înfăptuit Iisus. Experţii însă şi-au dat seama de mult timp că lucrurile stau altfel, că până şi aceste Evanghelii sunt problematice ca surse istorice (chiar dacă nu sunt considerate ca fiind problematice în calitatea lor de documente bisericeşti, indicând ce trebuie să creadă creştinii despre importanţa vieţii lui Iisus şi semnificaţia morţii sale).

Dar aceste relatări nu sunt oare scrise de martori oculari, oameni care au fost în preajma lui Iisus şi l-au văzut făcând ceea ce se povesteşte în scrierile lor? Aşa cum am indicat deja într-un articol precedent această impresie este falsă și nu este ceea ce învață studenții la teologie din marile instituții de învățământ superior din lume. De fapt, lucrurile stau exact pe dos: aceste Evanghelii nici măcar nu afirmă că ar fi fost scrise de martori oculari. Această situaţie creează probleme speciale istoricilor care vor să afle ce s-a întâmplat în viaţa lui Iisus. Nu există mărturii scrise din vremea lui, ci numai relatări mai târzii ale oamenilor care au consemnat ceea ce circulase mulţi ani pe cale orală.

Din propriile epistole și Fapte istoricii au dedus cu destul de mare siguranță că Pavel le-a scris undeva după anul 50 e.n. Deși era binecunoscut în cercurile creștine și călătorea mult, în scrierile sale nu oferă absolut nici o dovadă că ar fi știut sau că măcar ar fi auzit de existența vreunei Evanghelii. De aici se poate deduce că cel mai probabil Evangheliile au fost scrise după Pavel. De asemenea se pare că autorii Evangheliilor știau despre evenimente istorice  de mai târziu, cum ar fi de exemplu distrugerea Ierusalimului din anul 70 e.n. Pe scurt, cercetătorii au căzut de acord că prima Evanghelie a fost scrisă de Marcu în jurul anului 70 e.n, apoi probabil 10-15 ani mai târziu au scris Matei și Luca care s-au și inspirat din Marcu. Ultima este Evanghelia lui Ioan, apărută cel mai probabil în jurul anilor 90-95 e.n. Așadar istorisirile despre Iisus au circulat pe cale orală undeva între 35 și 65 de ani până au fost scrise de cineva.

Dar ce se întâmplă cu poveştile transmise pe cale orală? Aţi jucat vreodată, poate cu copiii voştri, telefonul fără fir? Copiii se aşază toţi în cerc, iar unul dintre ei îi spune ceva în şoaptă celui de lângă el, care transmite mai departe, tot în şoaptă, ce a auzit. Şi copiii transmit unul altuia ce a înţeles fiecare, până când se ajunge din nou la primul copil - şi atunci povestea este deja alta (dacă nu ar ieşi altceva de fiecare dată, jocul nu ar avea sens).

Imaginaţi-vă că jucaţi telefonul fără fir nu într-o sufragerie, cu o duzină de copii care sunt acolo în acelaşi timp, în acelaşi loc şi care vorbesc aceeaşi limbă, ci cu sute de oameni care trăiesc în ţări diferite, vorbesc limbi diferite şi trăiesc în alte contexte sociale, cu diverse necesităţi şi probleme - şi toţi povestesc ceea ce aud în mod subiectiv, conform cu situaţiile lor. Ce s-ar întâmpla cu relatările? Unele dintre ele pot rămâne relativ intacte, dar multe dintre ele s-ar schimba, şi încă în mod drastic. Alte relatări ar fi născocite special pentru momentul acela, şi ar fi povestite şi repovestite până când şi ele ar ajunge de nerecunoscut.

E posibil să se fi întâmplat aşa ceva cu relatările lui Iisus care au circulat oral în anii şi deceniile de după moartea lui, înainte să fie scrise? Nu numai că experţii în Antichitate sunt siguri că se poate să se fi întâmplat aşa, dar au şi dovezi pentru a arăta că, de fapt, chiar aşa s-a întâmplat. Dovezile sunt reprezentate chiar de relatări, aşa cum au fost scrise. Unele dintre Evanghelii povestesc în acelaşi fel întâmplările despre Iisus, cuvânt cu cuvânt (pentru că folosesc aceleaşi surse). Dar multe relatări sună altfel în diversele versiuni pe care le avem. Unele sunt doar puţin diferite, pentru că doar un detaliu sau două au fost schimbate. Altele conţin foarte mari diferenţe, iar altele au fost născocite pe de-a-ntregul. 

Și Evangheliile Noului Testament conţin relatări care au fost schimbate radical sau complet inventate. Acest lucru este evident dacă citim relatările din diverse Evanghelii şi le comparăm minuţios între ele. 

Când s-a născut Iisus, familia lui era în Nazaret (ca în Evanghelia după Luca) sau în Betleem (ca în Evanghelia după Matei)? 

Maria şi Iosif au fugit în Egipt după naşterea lui Iisus (conform Evangheliei după Matei) ori s-au întors la Nazaret o lună mai târziu (ca în Evanghelia după Luca)? 

Dacă a fost un recensământ în toată lumea romană (ca în Evanghelia după Luca), de ce nici o altă sursă veche nu menţionează aceasta (nici Evanghelia după Matei)? Şi cum ne putem imagina un recensământ precum cel descris de Luca, unde se spune că toată lumea se întorcea în locurile strămoşeşti pentru a se înregistra pentru taxe, astfel încât Iosif s-a întors la Betleem unde se născuse David, strămoşul lui, cu o mie de ani în urmă? Dacă am avea un astfel de recensământ în ziua de azi, şi dacă ar trebui să vă întoarceţi în locurile de acum o mie de ani ale strămoşilor voştri, unde v-aţi duce? 

Dar ce ştim despre activitatea lui Iisus? De ce Matei spune că Iisus a refuzat să îşi dovedească identitatea  când, conform Evangheliei după Ioan, Iisus şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii sale printre oameni făcând exact acest lucru ? De ce în Evanghelia după Marcu discipolii nu înţeleg niciodată cine este Iisus, dar îl recunosc îndată în Evanghelia după Ioan? De ce în Evangheliile după Matei, Marcu şi Luca Iisus curăţă templul abia spre sfârşitul vieţii sale, pe când în Evanghelia după Ioan acesta este aproape primul lucru pe care îl face?

Am putea continua la nesfârşit să indicăm diferenţele dintre Evangheliile noastre, dar cum am mai evidențiat astfel de discrepanțe și în alte articole, voi puncta alte aspecte ale subiectului. Doresc numai să subliniez că, din moment ce Evangheliile noastre se bazează pe tradiţii orale despre viaţa lui Iisus, relatările pe care le avem reprezintă variante care au suferit schimbări în timp, pe măsură ce au fost povestite din nou, an după an, până când le-au scris autorii creştini de la sfârşitul primului secol.

Acest lucru este valabil şi pentru relatările despre Iisus şi discipolii lui - nu numai cei doisprezece discipoli bărbaţi, ci şi discipolii femei, inclusiv Maria Magdalena. Dată fiind natura surselor noastre,  ca să stabilim ce anume a făcut Iisus, ce a spus şi a experimentat în viaţa sa, trebuie să aplicăm criteriile istorice descrise în prima parte a articolului.