Există un fel de luptă surdă care se dă pentru "revendicarea" unor oameni iluştri, fie ei artişti sau oameni de ştiinţă (dacă deţin  şi un Premiu Nobel în palmares, cu atât mai bine) de o parte sau alta a baricadei spirituale. Personal nu mă interesează ce hram poartă persoana respectiva cât timp, de exemplu, operele ei mă încântă sau rezultatele obţinute  în cercetare îşi dovedesc utilitatea pentru întreaga umanitate o dată cu trecerea anilor. Dar nu mi se pare corect, mai ales în cazul oamenilor de ştiinţă, ca aceştia să fie citaţi tendenţios în tot felul de pseudo-reviste sau cărţi  (bineînțeles şi în mediul on-line) sau ca numele lor să fie folosit în scop propagandistic.

Practic ceea ce se face in aceste cazuri se numeste apel la autoritate. Un apel la autoritate este, conform Wikipedia, un tip de argument in logica, ce consta in sustinerea  valorii de adevăr a unei aserţiuni pe baza autoritătii, cunoştinţelor şi poziţiei persoanei care face aserţiunea. Aceasta este o eroare logică, deoarece validitatea unui argument nu decurge din credibilitatea sursei.

Desigur, unul dintre cei mai disputaţi oameni de ştiinţă în toate mediile, este Albert Einstein. Mă opresc la el, pentru că am primit zilele trecute pe mail, pentru a n-a oară, celebra istorioară despre ingeniozitatea tânarului elev Einstein care îl pune la punct pe un profesor, probabil ateu, ce doreşte să demonstreze elevilor că Dumnezeu a creat răul. Povestioara are deja şi o variantă Powerpoint precum şi un clip video:

Frumoasă povestea, frumoasă morala. Numai că nu există nici o dovadă că protagonistul întâmplării a fost elevul Einstein. Şi nici nu ar trebui să conteze prea mult, în definitiv.
Nu se cunoaşte numele profesorului, nu se cunoaşte numele şcolii, este doar o parabolă care a apărut în "folclorul tradiţional" şi care s-a folosit pentru credibilitate de autoritatea unui binecunoscut geniu. Tocmai aici e problema. Dacă se doreşte transmiterea unui mesaj - moralizator sau nu - ca autentic, ar trebui verificată puţin provenienţa sa, pentru că astfel se obţine tocmai efectul invers: pierderea credibilităţii.
Scurt pe doi: s-a vrut asocierea lui Einstein cu ideea credinţei în Dumnezeu, pentru a îi conferi acesteia  din urmă credibilitate. Nu era cazul. Nu era nici necesar.

Şi uite-asa toată lumea, probabil întrepătrunsă de importanța gestului, trimite mai departe aceiaşi poveste cu acelaşi protagonist, cu precizarea nelipsită că Einstein a scris o carte in 1921, intitulată "Dumnezeu vs ştiinţa". Este vorba probabil despre articolul lui Einstein din 1940, “On Science and Religion”, Nature 146: 605, DOI 10.1038/146605a0, articol  în care eu unul nu am găsit nicăieri vreo referire la parabola de mai sus. Aştept să fiu contrazis.



Cât despre aşa zisa religiozitate a lui Einstein, cazul mi se pare destul de tranşant. Una dintre cele  mai citate remarci ale lui Einstein este „Știința fără religie este șchioapă , religia fără știință este oarbă.” A spus Einstein așa ceva? Cu siguranță. Dar nu se obosește nimeni să vadă ce înțelegea cu adevărat acesta prin religie. În fraze precum ”Dumnezeu nu joacă zaruri cu universul”, Einstein folosea termenul Dumnezeu într-un mod pur poetic, metaforic, ca și Stephen Hawking, și ca majoritatea fizicienilor care strecoară ocazional în limbajul lor o metaforă religioasă.


Apropo de Hawking, am participat în 2009 la conferința  Stephen Hawking, the Big Bang and God a profesorului de chimie american Dr. Henry F Schaefer, ținută la Universitatea Babes Bolyai. Se pare că Schaefer înțelesese la fel de multe despre religiozitatea lui Hawking precum ceilalți, deoarece pe parcursul întregii prezentări  încerca să demonstreze auditoriului cum că Hawking spunea că Universul a fost creat de o ființă superioară.

Dar în septembrie, cu ocazia lansării ultimei sale cărți The Grand Design, aruncă și Hawking pastila: "Deoarece există o lege precum cea a gravitaţiei, Universul poate şi se va crea din nimic. Creaţia spontană este motivul pentru care Universul există, pentru care noi existăm. Explicaţia ştiinţifică este suficientă. Teologia nu mai este necesară.” În iunie 2010, într-un mesaj difuzat în timpul emisiunii "Genius of Britain", de la Channel 4, Hawking opină că nu există un Dumnezeu "personal": „Întrebarea este: modul în care s-a născut Universul a fost ales de Dumnezeu, din motive şi după legi pe care nu le înţelegem sau a fost determinat de legi ştiinţifice? Eu cred că varianta a doua este cea corectă. Dacă vreţi, puteţi să numiţi legile ştiinţei "Dumnezeu", dar nu ar mai fi un Dumnezeu personal, de genul cu care v-aţi putea întâlni şi i-aţi putea adresa întrebări", a menţionat Hawking.

Imediat gândurile mi-au fugit la dr Schaefer care trebuie să își revizuiască toată conferința internațională și... poate chiar să rescrie pasaje întregi din cartea lui!

UPDATE (MAI 2011):  Într-un interviu acordat ziarului The Guardian,  Hawking aruncă pastila numărul 2 (ca să fie probabil sigur că nu va fi înțeles ambiguu, la fel ca și Einstein, după trecerea în neființă de către toți neaveniții): „Am trăit sub spectrul unei morţi timpurii în ultimii 49 de ani. Nu mi-e teamă de moarte, dar nici nu mă grăbesc să mor. Am atâtea lucruri pe care vreau să le fac înainte de a muri”. 

 A mărturisit că, pentru el, creierul este, de fapt, un computer în toată regula: „un computer care încetează să mai funcţioneze atunci când componentele sale se defectează. Nu există nici Rai, nici viaţă după moarte pentru computerele defecte; Raiul şi viaţa după moarte reprezintă o poveste cu zâne pentru acei oameni care se tem de întuneric”. În loc să căutăm semne ascunse în viaţa de Apoi, mai bine căutăm „cea mai mare valoare a acţiunilor noastre” din viaţa actuală.


Dar să revenim la herr Einstein. Iată în continuare câteva mostre de religie autentică „einsteineană”:

„Religiozitatea este atunci când simțim că în spatele oricărei experiențe se găsește ceva ce mintea noastră nu poate înțelege și a cărui frumusețe și sublim ajung la noi în mod indirect și ca o pală reflecție. În acest sens sunt religios.


Sunt un necredincios. Acestea este un tip oarecum nou de religie.


Niciodată nu i-am imputat Naturii o intenție sau un scop, sau orice ar putea fi înțeles antropomorfic. Ceea ce văd în natură nu este decât o magnifică structură pe care nu o înțelegem decât imperfect, și acest lucru nu poate decât să confere unei persoane raționale un sentiment de umilință. Acesta este un sentiment religios autentic și nu are nimic de-a face cu misticismul.


Ideea unui Dumnezeu personal îmi este complet străină și mi se pare chiar naivă.”

Într-o scrisoare către filozoful Eric Gutkind, datată 3 ianuarie 1954 (cu un an înaintea mortii sale), savantul scria: "Cuvântul Dumnezeu nu este nimic altceva pentru mine decât expresia şi produsul slăbiciunii umane. Biblia este o colectie de legende onorabile, dar primitive, care sunt, în orice caz, destul de copilăreşti. Niciun fel de interpretare, indiferent cât de subtilă, nu-mi poate schimba opinia."

Un alt citat celebru, apărut anterior: "Mi se pare că ideea unui Dumnezeu personal este un concept antropologic pe care nu il pot considera serios... Ştiinţa a fost acuzată că subminează moralitatea, pe nedrept. Omul ar fi într-adevăr într-o stare jalnică dacă ar trebui să fie înfrânat de frica de pedeapsă si speranţa recompensei după moarte."